Cine vrea să-l ucidă pe Moș Crăciun ?

Cine vrea să-l ucidă pe Moș Crăciun ?

Povestea e lungă.

Începe cu Nicolae, episcop de Myra, născut în 270 în oraşul Patran din Asia Mică, sanctificat începând cu secolul XVI, decedat în 6 decembrie anul 362, unanim recunoscut pentru bunătatea şi generozitatea sa faţă de cei nevoiaşi sau aflaţi în situaţii dramatice, ajutor pentru văduve şi orfani, ajută fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor şi salvează de la înec pe navigatori şi apără soldaţii pe timp de război.

Tradiţia sărbătorii de Sfântul Nicolae este păstrată drept una dintre cele mai importante în spaţiul ortodox, dar este suprimată în cel occidental de reforma protestantă din sec.XVI. Cu toate astea, doar olandezii şi-au păstrat tradiţia ca, de Sfântul Nicolae, să împartă jucării şi dulciuri.

Imediat după începutul marii migraţii în America, sărbătorea de Sinter Klass olandez se transformă în Santa Claus, find preluată şi de famiile de origine engleză care au început să asocieze sărbătoarea celebrării Crăciunului.

Universul imaginar specific poveştii de acum începe odată cu publicarea în 1892 a povestirii lui Clement Clark Moore “Vizita Sfântului Nicolae” în publicaţia Sentinel , iar desenatorul Thomas Nast realizează această imagine a unui Moş Crăciun burduhănos şi jovial care a devenit simbolul recognoscibil de către orice copil din lume.

Cine vrea să-l ucidă pe Moș Crăciun
Desenul din 1880 semnat de Thomas Nest

Din 1931, compania Coca-Cola preia imaginea lui Moş Crăciun, transformând-o în simbolul de marcă sezonier cel mai promovat al multinaţionalei respective, atât de des folosit în spaţiul mass media încât, pentru unii, s-a confundat cu imaginea consumerismului. Ulterior, în jurul personajului Moş Crăciun a înflorit una dintre cele mai profitabile industrii din lume, de la agenţii specializate care propun “servicii complete şi profesioniste de Moş Crăcun cu actori profesionişti şi recuzită de înaltă calitate” până la magazine on line de produse asociate, unele extrem de scumpe şi aparţinând unor mari companii vestimentare etc. Iar acţiunile din seria “Exterminaţi-l pe Moş Crăciun” au avut şi au ca principală motivaţie revolta împotriva multinaţionalelor şi acelui tip de civilizaţie denumită peiorativ “civilizaţia Coca Cola”.

Asta este motivaţia mişcării de revoltă care, prin intensitate şi simbolistică, aduce mereu semnalul că, dincolo de luminiţe şi reclame zâmbitoare, pot fi găsite şi rădăcinile adânci ale nemulţumirilor sociale.

Un exemplu deja celebru este arderea “în efigie” a lui Moş Crăciun sub forma unui manechin de mari dimensiuni atârnat de grilajul catedralei din Dijon. Actul de protest a fost organizat în noaptea de 23 decembrie 1951 de către preotul Jacques Nourissat în semn de prost faţă de un eveniment de publicitate comercială care se desfăşura de câteva zile în piaţa mare a oraşului: un fel de balet pe motorete cu personaje îmbrăcate în chip de Moş Crăciun, prefaţând inaugurarea unui mare magazin în Dijon. “Pentru noi, cei care trăiam în mizerie, asta era o pură provocare. Parohia noastră era una dintre cele mai sărace din oraş. Mulţi au ieşit din război cu existenţe sfărâmate, slăbiţi, dezorganizaţi. Femeile se prostituau pentru a putea supravieţui, bărbaţi ieşeau din puşcării…Pentru ei, Moş Crăciun simboliza dragostea faţă de semeni, puterea de a dărui şi de asta nu era acceptată reclama în favoarea comerţului…”.

Citește și ..  Dezamăgitor ! J.F.K. nu a renăscut ca Mesia
Cine vrea să-l ucidă pe Moș Crăciun
Arderea efigiei lui Moș Crăciun, Franța, 1951

Politizare inutilă şi pernicioasă a unei tradiţii destinate copiilor?

Nu asta a fost şi părerea autorităţilor municipale de la Bruxelles în 2012 când foarte tradiţionalul Târg de Crăiun a fost rebotezat “Târgul bucuriilor de iarnă”, fireşte pentru a nu jena sensibilităţile mereu inflamate ale comunităţii musulmane. În 2013, în cartierul multi-etnic Kreuzberg din Berlin, municipalitatea a dorit să găsească denumiri religios-neutre pentru sărbătorile de Crăciun: Târgul de Crăciun a fost denumit “Winterfest” (sărbători de iarnă), iar în Spania, în 2013, autoritatea publică din Asturia a trimis o circulară în toate şcolile cerând suprimarea termenilor de “Paşte” şi “Săptămâna sfântă” , în Finlanda ziua de 24 decembrie nu este considerată zi de sărbătoare etc.

În paralel, există o vastă literatură de specialitate – autori medici, psihologi – care dezbate tema sensibilă a “momentului în care trebuie să le spun copiilor că nu există nici Moş Nicolae şi nici Moş Crăciun”, cu analiza tuturor consecinţelor imaginabile în ce priveşte existenţa viitoare a unui copil care, cel puţin în Europa occidentală, trăieşte în societăţi care chiar aplică tradiţia laicităţii încrise în constituţiile ţărilor respective.

Discuţii şi dezbateri în acest sens, cel puţin în spaţiul respectiv, se vor amplifica pe măsură ce va fi din ce în ce mai vizibilă creşterea discrepanţelor sociale provocate de pandemie şi care afectează zone destul de importante în ţările obişnuite cu realitatea bunăstării necondiţionate. S-ar putea să nu mai fie aşa, odată cu modificare imaginii lui Moş Crăciun, obligat şi el să respecte regulile sanitare impuse nouă tuturor.

Şi cu povestea cum mai rămâne? Care mai este relevanţa ei spirituală şi, de fapt, mai permite oare timpul acesta al nostru să mai creadă cineva măcar în poveşti cu Moşii magici dacă, altfel, chiar nu mai are niciun imbold să mai creadă în ceva? Dacă exterminăm şi poveştile, atunci cu ce mai rămânem? Poate doar cu noi înşine. Şi nu sunt foarte convins că, întotdeauna, soluţia asta e suficientă şi cea mai fericită.

adevarul.ro

(Visited 113 times, 1 visits today)